Știri locale pentru Arad
ARAD ONLINE
Informații despre Arad și jud. Arad
TOTALnet Media Group
Google:
Parteneri:

Publicitate:


Apartamentul din Londra al actritei Keira Knightley, devastat de hoti
Jo 04 nov 2010 13:17:26 +0200


Keira Knightley
Apartamentul pe care actrița Keira Knightley îl deține la Londra a fost devastat, weekendul trecut ...

Apartamentul pe care actrița Keira Knightley îl deține la Londra a fost devastat, weekendul trecut, de câteva persoane a căror identitate nu a fost descoperită, în timp ce actrița britanică se afla la Festivalul de Film de la Roma.
Keira Knightley se afla la Roma pentru a-și promova cel mai recent film în care joacă, intitulat "Last Night". Potrivit presei britanice, apartamentul pe care actrița îl deține la Londra are o valoare estimată la 1,95 milioane de dolari. Hoții au pătruns în imobil printr-o ușă defectă și au forțat apoi ușa de la apartamentul actriței. Autorii jafului au furat două laptop-uri ale actriței, care, potrivit tabloidului britanic The Sun, ar fi declarat că se simte "violată" și că se teme să întoarcă în acel apartament.

keira_knightley_forum_romeonet_ro_23.jpg

Keira Knightley



Poliția britanică investighează acest incident, iar Keira Knightley, în vârstă de 25 de ani, a decis să își ia o mică vacanță și să părăsească pentru o perioadă capitala Marii Britanii. Într-un comunicat emis de Scotland Yard se precizează că jaful a avut loc pe data de 26 octombrie în intervalul orar 9.00 - 21.00. Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actrițe britanice. Primul rol notabil i-a fost oferit de regizorul George Lucas, care a distribuit-o în "Star Wars Episodul I - Amenințarea fantomei ", unde "a împărțit" partitura senatorului Amidala cu Natalie Portman.

keira_knightley_782.jpg

Keira Knightley



În toamna lui 2002, actrița a obținut un rol în "Pirații din Caraibe: Blestemul Perlei Negre". Filmul a avut un mare succes de casă și a stat la baza unei trilogii. În 2006, Keira a primit o nominalizare la Oscar, pentru rolul din "Mândrie și prejudecată". Tot în 2006, actrița a fost votată cea mai sexy femeie din lume și a semnat un contract cu Chanel. În 2007, Knightley a jucat împreună cu James McAvoy în filmul "Remușcare", pelicula primind șase nominalizări la premiile Oscar.


Sursa: Crisana.ro


Inscrie-te in: Catalogul Firmelor din Romania


Actualitate Financiara


Sursa ta zilnica:Info Oradea si Judetul Bihor




Curs valutar:



Alte stiri:



Best-top Romania - Lista de top globala Web-Top.ro ::   Firme in Romania, Expozitie Virtuala, Oferte de Afaceri, Lista firmelor romanesti